Poveste De Iarna
În lumea spiriduşilor era agitaţie mare. Se apropia iarna şi aveau din ce în ce mai multe de făcut. Spiriduşii tineri, care abia terminaseră şcoala, erau cei mai agitaţi. Ei nu ştiau încă ce vor avea de făcut.

Unii urmau să fie trimişi la Moş Crăciun, să-l ajute să citească scrisorile de la oameni, alţii urmau să-i ajute pe pitici să contruiască jucării, să pregătească tot felul de cadouri, iar alţii urmau să colinde lumea în lung şi în lat şi să hotărască cine merită şi cine nu merită să primească daruri de la Moş Crăciun.

În sinea lor, toţi micii spiriduşi sperau să fie trimişi să colinde lumea. Ce putea fi mai minunat, după atâta vreme petrecută în şcoală, decât să străbată lumea oamenilor dintr-un capăt în altul.

Spiriduşul Pin era unul dintre cei mai mici din cei ce tocmai terminaseră şcoala, dar şi unul dintre cei mai isteţi. Tocmai de aceea visa clipă de clipă, că va fi trimis în lumea oamenilor. Nu mai avea stare şi se învârtea atât de zgomotos prin casă, încât în cele din urmă, ca să-l mai liniştească, stră-bunicul îl chemă la el să-i povestească despre vremurile în care şi el de-abia terminase şcoala.

Lui Pin îi plăcea mult să-l asculte, dar acum mai degrabă s-ar fi întâlnit cu prietenii lui de la şcoală, să-şi imagineze ce vor face peste iarnă, decât să-l asculte pe bătrânul spiriduş.

Ţinea însă prea mult la stră-bunicul lui, astfel că, de îndată ce-i auzi chemarea, alergă la el.

Ca întotdeauna, îşi făcu un culcuş din perne pe jos şi se cuibări acolo, aşteptând cu nerăbdare ca bătrânul să-şi înceapă povestea. Dar acesta nu zicea nimic. Stătea în balansoarul de aceeaşi vârstă cu el şi părea că doarme. Pin ştia însă că nu doarme.

Aproape adormise el în culcuşul de perne, când stră-bunicul rupse tăcerea:

- Erau alte vremuri când am terminat eu şcoala. Pentru unii era mai uşor, pentru alţii era mai greu … Tu ce-ţi doreşti să faci acum, că ai terminat cu şcoala?

- Să fiu trimis în lumea oamenilor, strigă imediat Pin. Ce poate fi mai frumos! Nu-ţi dai seama? Câte aventuri … !

- Nu o să fie deloc uşor dacă te trimit acolo, jos, printre oameni, ştii?

- De ce să nu fie uşor? Nu am altceva de făcut decât să mă plimb de colo-colo şi să-i găsesc pe toţi oamenii care au aură de bunătate. Nimic mai simplu! Şi între timp voi putea vedea toate minunăţiile din lumea lor despre care am auzit atâtea.

- Of! Ce tânăr şi naiv eşti, oftă bătrânul. Chiar crezi că este uşor să-i găseşti pe oamenii cu aură? Pe vremea mea, da, era uşor. Îi întâlneai la tot pasul. Dar acum … o să vezi. Oamenii nu mai cred în sărbători, nu mai cred că există Moş Crăciun, pitici şi spiriduşi. Ca urmare, s-au înrăit. Şi numai oamenii cu adevărat buni, neduşmănoşi, cu gâduri frumoase şi privirea limpede, care se pot bucura cu inima uşoară de venirea unei sărbători, au această aură. O să ţi se pară tot timpul că vezi aura care trebuie, o să te repezi fericit către acel om şi ajuns aproape o să descoperi că este vorba doar de “un gând bun de Crăciun”, atâta tot. Va trebui să fi foarte atent să nu te păcăleşti.

- Nu te cred! Nu poate fi adevărat! sări Pin de pe pernele lui. Dacă ar fi aşa cum spui, piticii n-ar avea atât de mult de lucru cu pregătitul cadourilor!

- Nici nu mai au, mormăi stră-bunicul. Piticii s-ar descurca singuri cu darurile. Şi doar pentru că noi ţinem foarte mult la tradiţii şi nu ne dăm în lături de la nimic ca să le păstrăm, continuăm să trimitem spiriduşii tineri să-i ajute pe pitici.

Pin căzu pe gânduri. “Să fie adevărat ce auzise de la stră-bunicul? Până acum, nimic din ce-i spusese de-a lungul anilor nu se dovedise a fi greşit. Dar poate că acum se înşela. Nu se putea ca toţi colegii lui , ca de altfel şi el, să viseze la minunăţia călătoriilor în lumea oamenilor şi acestea să se dovedească a fi taman pe dos! Pur şi simplu nu se putea! De data asta stră-bunicul greşeşte.” concluzionă Pin.

Stră-bunicul părea că a adormit din nou, aşa că Pin se ridică încetişor şi ieşi tiptil din încăpere.

Se mai învârti o vreme fără rost prin casă, după care hotărî să se ducă la Nuc, cel mai bun prieten şi coleg al lui. Trebuia să-i povestească cele auzite de la stră-bunic, căci altfel simţea că nu-şi găseşte liniştea.

Afară era ger şi vântul bătea cu putere, dar Pin parcă nici nu simţea. Îi plăcea mult să meargă pe afară, indiferent de vreme, şi îi plăcea să meargă, nu să zboare. În zbor, în două minute ar fi ajuns la Nuc acasă, dar aşa, se putea plimba aproape o jumătate de oră.

Când bătu la geamul lui Nuc, avea nasul îngheţat şi roşu, la fel ca şi obrajii, dar radia de voie bună. Aproape că uitase vorbele stră-bunicului şi vorbi cu Nuc de cu totul alte lucruri. Se întrebau amândoi cum va fi a doua zi, la întrunirea atât de aşteptată. Ştiau că la această întrunire, dinaintea Crăciunului, se adunau spiriduşii din întreaga lume, mai puţin cei care încă mergeau la şcoală. La această mare întrunire, aveau să fie anunţaţi cei mai buni o sută de spiriduşi proaspăt absolvenţi. Nimeni nu ştia dinainte care vor fi aceştia, pentru că erau şcoli de spiriduşi în toată lumea şi chiar dacă cei doi erau cei mai buni la şcoala lor, puteau fi alţi o sută mai buni decât ei la alte şcoli. În plus, la intrarea în sala de întrunire, fiecare absolvent trecea printr-o încăpere în care cel mai bătrân spiriduş din lume le punea câte o întrebare. La această întrbare nu existau răspunsuri greşite. Toate răspunsurile erau bune. Doar că fiecare răspuns primea un punctaj mai mare sau mai mic, care putea fi decisiv pentru plasarea în primii o sută. Se spunea că nu contează numai ce spui, ci atitudinea pe care o ai în faţa întrebării şi privirea pe care o ai şi cel mai mic gest pe care îl faci.

Atât Pin, cât şi Nuc sperau să fie printre primii o sută. Asta însemna intrarea în Camera Elitelor, formată din spiriduşii care primeau întotdeauna misiuni printre oameni. De ce era aşa de important să aibă o astfel de menire? Pentru că acesta este rolul spiriduşilor de veacuri. Să vegheze asupra oamenilor. Şi chiar dacă sunt foarte puţini spiriduşii care coboară printre oameni, toţi ceilalţi, care îndeplinesc diverse sarcini în lumea lor, fără să vadă niciodată un om, nu fac altceva decât să ajute ca acei puţini spiriduşi ce ajung printre oameni să-i poată veghea mai bine şi să le poată fi de folos.

În ceea ce privea dorinţa lor cea mai arzătoare, cei doi prieteni se diferenţiau un pic. Pin îşi dorea cel mai tare să fie trimis între oameni acum, pentru acest Crăciun, chiar dacă nu ar fi fost printre primii o sută. Ştia că dacă nu va fi printre aceşti o sută, dar dacă va fi totuşi trimis pe pământ cu o însărcinare cât de mică, mai avea o şansă să ajungă în Camera Elitelor. Sigur că asta însemna o nouă şcoală, noi testări şi o nouă întrebare din partea celui mai bătrân spiriduş, dar va vedea lumea oamenilor curând. Nuc, în shimb, îşi dorea cel mai tare să fie între cei o sută cei mai buni, deşi ştia că era probabil să treacă multă vreme, poate chiar ani, până la prima misiune printre oameni. Dar prefera să ştie că va face ceva direct pentru ei, decât să le vadă lumea poate doar o dată, Crăciunul acesta, şi apoi să nu mai aibă dreptul să coboare printre ei.

Ajunseră la concluzia că a doua zi urmează să fie cea mai importantă zi din viaţa lor.

De-abia pe drumul de întoarcere spre casă, în întunericul care deja se lăsase, îşi dădu seama Pin că nu i-a spus nimic prietenului său despre discuţia cu stră-bunicul.

“O să-i spun mâine dimineaţă, în drum spre întrunire” îşi spuse Pin, luându-şi zborul, pentru că era deja târziu şi nu vroia să-şi necăjească părinţii.

Xv 1

O zi însorită, splendidă, bătea la fereastra lui Pin, care însă era teribil de somnoros. Adormise cu greu, abia spre dimineaţă, aşa că acum ar fi vrut să rămână în pat să mai doarmă. Dar de data asta, mama nu-l lăsă în pace, aşa cum făcea în alte dăţi când era somnoros, ci tot trăgea de el.

Deodată, Pin îşi dădu seama că e ziua întrunirii şi sări îngrozit din pat. Avea să fie un dezastru!

- Sunt obosit! Sunt somnoros! N-o să mă pot concentra şi o să iau punctaj mic la întrebare! Of! Ce prost sunt! De ce n-am putut adormi mai repede aseară!

Mama îl privea amuzată din prag.

- De ce zâmbeşti? Se răţoi Pin la ea.

Află răspunsul jos, la masă, când stră-bunicul povesti că exact aceleaşi cuvinte le spusese şi mama lui în ziua primei ei întruniri. Păi atunci, cum să nu se amuze?

Drumul spre sala de întrunire nu trecea pe lângă casa lui Nuc, aşa că la un moment dat, Pin îşi părăsi părinţii, bunicii şi stră-bunicul şi se duse să-şi ia prietenul. Nuc părea la fel de nedormit, cu cearcăne, cu ochii roşii. Părinţii lui Nuc plecaseră deja, aşa că Pin profită că erau doar ei doi şi îi povesti ce aflase de la stră-bunic cu o zi înainte. Şi pe măsură ce îi povestea, Pin îşi dădu seama că, dacă stră-bunicul avea dreptate, atunci intrarea în Camera Elitelor devenea şi mai importantă, pentru că atunci i-ar putea ajuta pe oameni să devină din nou buni. Nici nu termină bine de povestit că Nuc îi spuse:

- Acum înţelegi de ce este aşa de important să ajungem între cei mai buni o sută de spiriduşi din anul nostru?

Da, acum Pin înţelegea. Se uită plin de admiraţie la Nuc, care înţelesese acest lucru cu mult înaintea lui.

Ajunseră la sala de întruniri. Nuc urma să intre primul pentru marea întrebare, căci ordinea era alfabetică.

Pin era aşa de emoţionat, încât i se părea că nu mai vede bine, că nu mai recunoaşte spiriduşii din jur.

După ce Nuc dispăru în încăperea destinată marii întrebări, trecu o oră şi un sfert până îi veni şi lui rândul.

by recuperatorul
.
Duck hunt